Anu’ asta…

Trebuia sa scriu postul asta la in ceputul anului, nu-i asa? Ei bine nu, pentru ca imi era mult prea lene.

Anul asta nu stiu ce o sa fac…  In mare parte o sa invat, caci media trebuie sa mi-o maresc, adica sa fac meditatii la mate pana la moarte. Eu zic ca de la nota 1.5 in testul initial pana la nota 8 in teza am mai invatat ceva. De copiat nu am de unde sa copiez la examen oricum.

Liceu? Madgearu sau Caragiale, matematica-informatica bilingv engleza. De ce? Pai cum au putut altii, pot si eu, nu? Sau mai bine filologie? Vedem in a 8-a. 😀

Pe langa asta, mi-am dat seama ca am avut un an bun, dar anul asta o sa fie si mai bun. O sa fie cel mai bun, sper. 😀 Sigur o sa fie bun daca o sa ma lase bunica sa-mi pun posterul cu Jim Morrison in sufragerie. :))

Anul asta vreau sa merg in Vama cu bicla si sa merg la RHCP cu toti care au promis ca vin.

 

Anunțuri

9GAG Romanian Meeting

Ajunsa la locul faptei, prima reactie a fost: „Unde naiba e toata lumea?”, intr-un final sa realizez ca stateam pe scara de la Teatrul National langa un tip cu o sageata in genunchi (arrow in the knee).

Dupa un sfert de ora de ras alaturi de alti 9GAG-eri (si facut poze cu mosu’), am descoperit ca eram defapt numai 22 care am aparut acolo, si ca cei 128 promisi de pe Facebook nu o sa vina, deci ne-am carat spre Centrul Vechi.

Ei bine, de aici chiar nu mai stiu ce s-a intamplat, pentru ca am stat fix 10 minute, sub pretextul ca „am doar 13 ani si nu pot sa beau bere.”

Romanian 9GAG-ers, you made me proud. Oh, and if you don’t know what 9GAG is, please get a life.

 

„Da’ chiar, e ziua mea…”

Pentru ca sunt o uituca eterna, am uitat complet sa scriu pe blog de ziua mea si sa va impartasesc si voua poemul meu epocal.

Am doar 13 ani,

Sunt la scoala,

Praf la mate,

Si mama imi da bani.

Trist, stiu.

De ziua mea nu prea am facut mai nimic, decat fotografie.

De la ora 12, de cand implinisem oficial 13 ani, aveam aparatul in mana si faceam poze la un concert, realizand mai tarziu ca exact la 12:00 facusem cea mai tare poza din toate pozele de la acel concert. Bun asa.

M-am culcat pe la 2 si la 9 m-am trezit. Imi intreb niste amici daca vor sa vina cu mine in Herastrau sa facem fotografie de strada. Nimeni nu a vrut. Okay. Peste o ora sau doua ma indreptam catre Universitate, sau Romana? Nu mai stiu, oricum, ma duceam la un bal al bobocilor, exact in acelasi club in care fusesem sa fac poze la concert. Frumos.

Ajungem acolo. Stam o ora in frig, ajunsesem cu o ora inainte. Frumos, stiu. Si da, m-am luat in gura si cu bodyguarzii.

Intrasem moka cu acreditare. Cica : „Eu sunt acreditat, ea e in practica.” Epic moment of laughter.

Fac niste poze, imi dau seama ca am nevoie de blitu’ care nu il aveam. I know, I’m an idiot.

Toate bune si frumoase pana cand s-a ajuns la intrebarile de „cultura generala” pentru miss si mister Pitzi/Cocalar Boboc. O imagine cu Jim Morrison apare pe ecran. „Ăăăăă…”. Am ras minute bune dupa faza asta. Bravo, Mihai Viteazu.

O tipa de 10 ani canta: ” Mama este cea mai buna, ea este langa tine oricand”. Frumos. Si-a luat niste injuraturi.

Dupa epic failu’ de bal ne indreptam catre F64 si imi amintisem subit ca e ziua mea. Am atins un Mark 3! Viata mea e completa. :))

Dupa asta, mai nimic. Am primit tot ce am vrut de ziua mea. Tort, obiectiv pentru cateva ore, fotografie de concert. Ce mi-as mai fi dorit mai mult? Sa-mi vina odata hanoracul ala cu Metallica…

Concluzie? La Multi Ani, Larisa! La anu’ dai examen, nu mai faci fotografie tot anul. Buritto.

Math

De cand am inceput anu’ asta, am descoperit cat de praf sunt la matematica, si inca ceva, cat de prost am fost invatati la vechea scoala. Avand in vedere ca  media mea generala la matematica a fost 7, eu nu stiam sa fac o ecuatie pana cand am apelat la meditatii. Da, atat de praf sunt. Da’ stau inca si ma gandesc, de ce? De ce am fost invatati asa prost? De ce cei doi fosti-colegi au fost trecuti la mate sub pretextul ca anu’ asta vor fi ascultati la tabla inmultirii? De ce e invatamantul incapabil sa ne invete ceva concret, ceva care ne va ajuta in viata. Da’ lasa, mai bine sa invatam mult si prost, e muuuult mai bine.

Pe langa matemetica, ar trebuii sa ne invatam mai bine limba, sau drepturile. De exemplu, fosta mea scoala s-a folosit de necunostinta mea a drepturilor (si a lenii mele de a ma interesa). Timp de sase luni mi s-a interzis sa mai postez videoclipuri pe Youtube (o chestie pe care am ignorat-o complet). Frumos, stiu.

Sau, in loc sa invatam despre cum se fabrica un surub (da, asta e in programa), ar trebuii sa invatam  cum sa scriem pe blog povesti idioate, in acelasi timp amuzante, prin felul nostru de copii fara bun simt. Sau pur si simplu am putea invatata sa ne folosim imaginatia folositor. Sau poate doar sa invatam sa ne plictisim.

Serban, victima presei

Inainte sa incep, vreau sa spun ca ma scarbeste felul in care presa preia toate zvonurile, barfele and so on si le pun pe toate laolalta. Nu pot sa cred ca in spatele ecranului sunt persoane cu ani de facultate. Felicitari, Realitatea Tv si Antena 3.

M-am saturat de marlania si rautatea cu care este tratat Serban. E un om, si tu, si eu. Da, si? Ma uimeste prostia presei si ma intreb oare cu cat platit Realitatea Tv pe mosu’  „martor” ca sa zica ce vor ei.

Da, politia, si voua va multmesc. Societetea ar fi mult mai buna daca ati fi numai jumatate din cati sunteti acum. Si multi, si prosti.

As vrea sa va amintesc si sa va ating intr-un fel: Serban citeste ziarele astea! Serban se uita la stiri! Presupun ca il scarbeste la fel de mult ca si pe mine (sau poate mai mult) felul in care sunt formulate aceste minciuni. „Mergea cu peste 100 km la ora!”. Hai, nu, pe bune, Mos Craciun fara barba, acum fie vorba intre noi, cate sticle de vodka ti-au dat aia ca sa zici asta?

Ma astept la multe comentarii negative aduse acestui post, dar ma astept si ca audienta mea sa fie mai inteligenta decat Oana Zavoreanu.

Astea fiind spuse, Serban e si el o victima, familia lui and so on.

Mi-e scarba de presa, de lume, si de tara asta, pur si simplu.

Nerabdarea de a ne ineca

Recunoaste, esti pe strada si fredonezi melodia aia misto care iti place tie si nu o ai pe telefon. Ajungi acasa si primul lucru pe care il faci e sa cauti melodia aia. Ghinion, nu stii cum se cheama. Ce faci? Ai doua variante: iti folosesti creieru’ ca sa descifrezi niste versuri, iti intrebi prietenii pana o gasesti si cineva vrea sa-ti dea cu ceva in cap sau o fredonezi asa for ever, te ineci in muzica pana uiti melodia aia si te ineci in alta. De ce zic „te ineci”? Pentru ca uiti de tot ce e in jurul tau. Temperatura de afara nu se mai simte, se simte numai muzica. Si nici maneaua de la vecinu’ care nu are nici o semnificatie, „Ochii tai, bla bla bla, fara numar, bla bla, Armani, Gucci, bla bla”, metalul (si nu numai) are un alt impuls. Guns and Roses – November Rain, U2 – With or Without You, Maroon 5 – Won’t Go Home Without You, o manea nu poate egala asa ceva. Anyways, muzica e ca un anstezic, nu mai simti nimic, uiti de tot, dar cea mai mare satisfactie e cand o canti tu. Vioara, chitara, pian, nu conteaza, tu o faci. Stiu din propria experienta, sapte ani de vioara nu se fac usor, dar la sfarsit ai satisfactia ca ai facut ceva si ca ai luat o diploma. Concluzia? Ineaca-te in muzica, dar in cea de calitate, crede-ma, are alt efect. Burrito.

iSad

Suna ceasu’ la sase jumate, „Hai frate… inca cinci minute… Nimeni nu se scoala asa devreme…”. Deschid televizorul (cica sa am motivatie sa ma trezesc) si dau pe un buton din intuneric din colectia de butoane de pe telecomanda. Antena 1. „Steve Jobs a murit la varsta de 56 de ani din cauza ca blablabla.” „WHAAAT?!” Caut laptopul prin pat, logic, il pun eu vreodata unde trebuie? Deschid Feisbucu’, „R.I.P. Steve!” everywhere!! Bun, Wikipedia (ca sa am confirmarea cosmarului) „Steven Paul „Steve” Jobs (February 24, 1955 – October 5, 2011)”. *Epic facepalm* Suna telefonul, logic, numai mama ma suna la ora aia…

-Alo, te-ai trezit, pisica?

-Yeaa..

-Ce ai?

-A murit Steve Jobs!! Logic! Duuuuh..

-Mda. La ce te asteptai?

-Oh, nothing.

Pe pagina Apple the same story… Un scurt mesaj, gen Apple. Ma uimesc oamenii astia cum pot sa scrie o chestie scurta, cu sens si sa intelegi ce s-a intamplat.

Eu inca nu pot sa cred ca nu mai e. Cand aveam 3-4 ani ma jucam pe Mac joculetul ala cu pestisori toata ziua. Inca il mai am in pod, plin de praf. Ohh, si iPod-ul, dragul meu iPod, Steve Jobs himself. Inca sunt socata, dar totul are un sfarsit.

Maine cred ca ma duc cu un buchet de flori si tastatura de la Mac-ul vechi la un Magazin Apple din Bucuresti, ca omagiu. Cine vrea sa o faca, sa o faca, pentru mine Steve era special, era Steve Jobs.

R.I.P. Steve Jobs. You`re gonna make better iPods for God now.

Street Heroes 2011

Anul acesta la Street Heroes am avut parte de skateri, bikeri, dansatori, si multi, multi rapperi. Destul de bine organizat, fara incidente. Intrand cu acreditare a trebuit sa fac niste poze ca lumea. So, dupa ce am reusit sa-mi iau un picior in camera de la un dansator (logic, stateam la 2 cm de el) si dupa stat in soare ca sa prin niste cadre bune, uite ce a iesit. 

Această prezentare necesită JavaScript.

Justin Bieber alarm

In prima saptamana de scoala (care credeam ca o sa fie naspa), chiar m-am distrat, pe bune. Colegii sunt super, profu’ de mate incepe ora cu o carte de bancuri, in prima zi am luat un „zambaret” la romana, chiar daca nici acum nu am priceput ce-i ala, si cel mai important lucru, manelele nu sunt acceptate de liceeni, de clasa, directoare and so on. This is so awesome! Now i can enjoy my music in peace.  Dar cel mai important, alarma de incendiu, curtemur, tsunami, avion care se apropie de scoala, 2012, inundatii de la WC,  si cea mai naspa cheste, Justin Bieber, a sunat de trei ori in doua zile. E de rau. Ma duc sa mananc un buritto. Apropo, I’M NOT A JEW!!

Prima zi de scoala

Poate cea mai naspa zi din an, dar a fost ok.

Am inceput ziua cu stangul, m-am trezit greu, era frig, si imi era o lene crunta. Anyways, ajung in statie, trece masina plina pe langa mine, oameni pe scara, soferul nu avea nici o treaba. Merg trei statii pe jos pana la tramvai, ala tocmai plecase. Buuun, astept, intreb lumea la ce ora pleaca domnul tramvai, „peste 10 minute domnisoara”, ăăă, what? Era noua fara douazeci si mai trebuia sa mai iau si flori, si logic ca la florarie era full. Ajung la scoala, ma intalnesc cu „dragii” mei noi colegi (care nu erau asa noi ca stiu jumatate de clasa). Dupa ce am stat in soare vreo treizeci de minute, si dupa ce m-am amuzat crunt ca pustii de clasa intai nu stiau rugaciunea „basic” (care oricum nu a zis-o nimeni), am ajuns in noua clasa. Buuun, logic ca am fost fotograful de serviciu ca altfel nu se putea. Ne-a dat profa niste hartii colorate pe post de „diplome” de bun venit la noua scoala. Mda, scoala e ok, mult mai ok decat scoala aia veche, naspa, cu niste elevi efectiv analfabeti si cu profesori naspa din care m-am mutat. Haha, cand am fost sa-mi fac actele sa ma transfer directoarea veche imi tot zicea ca e o idee proasta sa ma mut, in cazul in care timp de sase luni am fost am fost amenintata, batuta, mi s-a interzis ca mai fac videoclipuri pentru Youtube si mi se tot zicea ca o sa mi se scada nota la purtare. Epic fail. Anyways, noua scoala e ok. O fosta colega de la 173 imi zicea ieri seara ca azi de la ora unu o sa faca ore… Fail.